AUR condamnă gazele lacrimogene la protestul din Piața Victoriei

Formațiunea AUR a criticat acțiunea Jandarmeriei în timpul protestului fermierilor din Piața Victoriei, menționând că utilizarea gazelor lacrimogene a readus în minte evenimentele din 10 august 2018. AUR consideră că cei care au recurs la violență trebuie să fie sancționați, dar solicită clarificări privind decizia de intervenție a autorităților, conform sursei citate.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Piața Victoriei este inacceptabil. Au existat persoane care au forțat cordoanele și au recurs la violență, iar acestea trebuie identificate și sancționate individual. Nimic nu justifică însă o reacție care ajunge să afecteze o mulțime întreagă”, a transmis AUR, printr-un comunicat de presă.

AUR susține că jandarmii au folosit gaze lacrimogene în centrul orașului, iar efectele lor s-ar fi resimțit chiar și în Pasajul Victoria și în zonele de acces subteran.

„Jandarmeria trebuie să explice cine a dispus intervenția, în ce condiții și de ce nu au fost izolați strict cei care provocau incidente. Pentru foarte mulți români, imaginile de astăzi au trezit inevitabil amintirea zilei de 10 august 2018. Atunci am văzut cum o manifestație împotriva Guvernului s-a transformat într-o confruntare dominată de scuturi, bastoane și gaze lacrimogene. Opt ani mai târziu, statul român ar fi trebuit să învețe că ordinea publică nu se apără pedepsind colectiv o piață întreagă pentru faptele câtorva oameni”, a mai transmis AUR.

Formațiunea subliniază că Jandarmeria ar trebui să izoleze persoanele violente.

„Jandarmeria trebuie să apere cetățenii și să îi izoleze pe cei violenți, nu să reînvie reflexul prin care orice protest incomod pentru putere ajunge tratat în primul rând ca o problemă de forță”, susține AUR.

AUR critică Guvernul condus de Ilie Bolojan

Criticile AUR se îndreaptă și către premierul Ilie Bolojan, pe care îl acuză că este conștient de problemele crescătorilor de animale, dar nu a reușit să găsească soluții. Formațiunea afirmă că Executivul a ignorat solicitările acestora de mai multe săptămâni.

„Responsabilitatea este însă și politică. Ilie Bolojan știe de săptămâni întregi cât de gravă este situația crescătorilor de animale. La protestul din 30 iulie, fermierii au cerut să discute direct cu el, dar premierul nu a participat la negocieri și l-a mandatat pe Tánczos Barna să primească delegația. Astăzi, în loc ca Palatul Victoria să fie locul unui dialog real cu oamenii ajunși la capătul puterilor, Guvernul a rămas în spatele cordoanelor de jandarmi. Un premier nu se poate baricada politic în clădirea Guvernului și apoi să lase forțele de ordine să gestioneze o criză pe care Executivul nu a fost capabil să o rezolve”, a transmis formațiunea.

AUR afirmă că susține protestul pașnic al fermierilor, dar nu justifică violențele apărute în timpul manifestației.

„Susținem protestul pașnic al fermierilor și suntem alături de cei care au venit la București să își apere munca și dreptul de a fi ascultați. Violența nu poate fi încurajată și nu poate fi justificată, dar faptul că apar oameni care își pierd răbdarea ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice guvern responsabil. Tensiunea nu apare din senin”, afirmă AUR.

Formațiunea subliniază că problemele crescătorilor de animale au fost semnalate de luni de zile, iar lipsa de soluții riscă să amplifice tensiunea existentă.

„Crescătorii de animale și ciobanii au avertizat de luni întregi că nu mai pot continua în aceste condiții, au cerut dialog și soluții, iar prea multe dintre problemele lor au rămas fără răspuns. Când ignori suficient de mult disperarea oamenilor, riști ca furia să ia locul răbdării”, se arată în comunicat.

AUR subliniază că fermierii nu au venit în București pentru a crea probleme, ci pentru a-și susține revendicările.

„Fermierii nu au venit în Piața Victoriei pentru spectacol. Românii s-au săturat să li se ceară sacrificii și apoi să fie tratați de sus, ironizați sau etichetați atunci când protestează. Când oamenii ajung să spună că le-a ajuns cuțitul la os, răspunsul unui guvern responsabil trebuie să fie dialogul și soluția, nu zidul de scuturi dintre cetățean și Palatul Victoria”, a mai transmis AUR.

Sursa articol: https://psnews.ro/aur-critica-folosirea-gazelor-lacrimogene-la-protestul-din-piata-victoriei-si-ii-cere-socoteala-lui-bolojan/

Sursa foto: Inquam Photos

Ultimele articole

spot_img
- Ai nevoie de transport aeroport in Anglia? Încearcă Airport Taxi London. Calitate la prețul corect.
- Companie specializata in tranzactionarea de Criptomonede si infrastructura blockchain.

Articole relevante