De ce ne enervăm atât de repede și de ce nu mai putem purta discuții cu cei care au opinii diferite? Cât din haosul din jur ne consumă mintea? În primul episod al emisiunii „Cum supraviețuim?”, jurnalista Adriana Nedelea discută cu Radu Atanasiu, profesor de gândire critică, despre polarizare, neîncredere, responsabilitate și cum ajungem să devenim prizonieri ai propriilor convingeri.
„Cum supraviețuim?” este o emisiune video care abordează psihologia vieții într-o lume în criză. Cum ne influențează crizele gândirea, emoțiile și stilul de viață? Cum ne afectează instabilitatea politică, polarizarea, războaiele, dezinformarea și insecuritatea economică? Adriana Nedelea caută, alături de specialiști din psihologie, sociologie, neuroștiințe și alte domenii, soluții și explicații pentru a înțelege mai bine realitatea în care trăim. Emisiunea va debuta sâmbătă, 19 septembrie, pe SpotMedia.ro și pe canalul YouTube SpotMedia.ro.
„Am ajuns ca într-un autobuz încins”
Radu Atanasiu, profesor de gândire critică și decan asociat la Bucharest International School of Management, folosește o metaforă pentru a descrie starea actuală a societății: un autobuz blocat în trafic, fără aer condiționat și cu ușile închise. Într-un astfel de mediu, orice gest minor poate genera reacții exagerate.
„Eu cred că am ajuns ca într-un autobuz încins, fără aer condiționat, cu ușile închise și care stă în trafic. Și atunci îți sare țandăra din orice. Eu cred că am ajuns la nivelul ăsta de nervi, de polarizare, și ni se datorează. Avem o responsabilitate, nu neapărat o vină.”
Atanasiu subliniază distincția dintre vină și responsabilitate. Deși nu putem controla tot ce se întâmplă în politică, economie sau în lume, ignorarea contribuției noastre ne împiedică să învățăm. El explică că organizațiile învață din eșec doar dacă acceptă că măcar o parte din rezultat a fost influențată de propriile decizii. Același principiu se aplică și societății.
Comparând cu o scară de bloc prost gestionată, el spune că locatarii tind să creadă că problemele le aparțin altora, când, de fapt, sunt rezultatul modului în care întreaga comunitate a acceptat să funcționeze.
„Tot timpul știi cine e de vină: președintele spune că vicepreședintele, vicepreședintele spune că președintele, amândoi spun că administratorul, administratorul spune că amândoi și toată lumea spune că sunt de vină ceilalți. Nu. Toată scara de bloc, pentru că ăsta este felul lor, împreună, de a-și gestiona scara de bloc.”
Responsabilitatea fiecărui cetățean nu se limitează la vot, afirmă el. Chiar dacă o mică parte dintr-o problemă depinde de noi, întrebarea importantă rămâne ce putem face cu acea parte: în comunitate, în relația cu instituțiile sau în spațiul public.
„Noi versus ei” ne transformă adversarul în dușman
Polarizarea nu este limitată doar la politică; ea s-a extins în familii, grupuri de prieteni și locuri de muncă. Oamenii tind să se certe pe teme politice sau, dimpotrivă, să evite discuțiile de teamă că orice dezacord va afecta relațiile.
Radu Atanasiu afirmă că acest fenomen este amplificat de media și platformele sociale, care accentuează conflictele și ne obligă să alegem o parte. Odată ce ne-am ales tabăra, riscăm să devenim prizonieri acolo: nu mai căutăm informații, ci doar confirmarea că avem dreptate, iar ceilalți sunt problema.
„Polarizarea este între oameni care sunt în aceeași familie, în același grup de prieteni și în aceeași firmă, care ori se ceartă pe rupte pe tot felul de teme cu iz politic, ori tac și nu au curaj. Media pune conflictul în față și îi provoacă pe oameni să creadă că este de rău și să ia o parte. În momentul în care iei o parte sau alta, ești captiv acolo.”
Generalizările precum „toți fură” sau „toți sunt la fel” oferă explicații simple, dar ignoră complexitatea realității. Un exercițiu util ar fi să încercăm să înțelegem deciziile celor pe care îi condamnăm din perspectiva lor, pentru a vedea dacă, în contextul lor, acestea au o logică.
Când televiziunea nu te informează, ci îți confirmă identitatea
O parte a publicului, spune profesorul, nu urmărește știrile pentru a obține informații noi, ci pentru a-și auzi opiniile deja formate. Comentariile și dramatizarea devin o modalitate de confirmare și apartenență.
„Lumea nu se duce acolo ca să afle. O mare parte dintre cei care se uită la televiziunile de știri se uită ca să-și confirme ceea ce credeau deja și ca să-și lipească mai tare eticheta de apartenență la acel fel de gândire. Te duci ca să-ți confirmi că ești deștept: «Uite, așa este! Ăia sunt niște tâmpiți și niște răuvoitori».”
Costul acestei atitudini nu este doar timpul, ci și energia mentală. Dacă mintea noastră este constant preocupată de conflicte externe pe care nu le putem influența, rămâne mai puțin loc pentru relații și planuri care țin de noi.
Cum ieși din gândirea în alb și negru
Radu Atanasiu sugerează un exercițiu simplu: în loc să clasificăm orice temă ca fiind 0 sau 100, să ne întrebăm unde ne situăm între cele două extreme.
„Dacă pui între 0 și 100 niște numere și te gândești: «Mie mi se pare că situația este așa, dar nu mi se pare sută la sută», începe discuția. Eu aș vrea ca Uniunea Europeană să se implice 65%, tu ai vrea 38%. Avem un pic de gândire, avem un pic de dezbatere. Între 65 și 38 putem să gândim, între 0 și 100 nu putem să gândim.”
Al doilea test este direct: ce informație ar putea să-mi schimbe părerea? Dacă răspunsul este „nimic”, nu mai avem o opinie deschisă la examinare, ci o credință rigidă, legată de identitatea noastră.
„Gândește-te: ce ai putea să afli sau să citești undeva ca să-ți schimbi părerea? Dacă răspunsul este «nimic», tu nu mai ai o opinie acolo, ai o credință ca aceea religioasă. Dacă nu este nimic care să te poată face să-ți pui la îndoială o convingere politică, atunci este un fel de închistare. Creierul, în bucata aceea, nu mai funcționează, ci s-a solidificat și stă cu o pancartă în mână: «Eu ăsta sunt, nu mă mai schimb».”
„De-a cui ești?” și pierderea vederii panoramice
Apartenența la familie sau comunitate a fost multă vreme un mecanism de siguranță. Astăzi, același reflex poate fi transferat asupra unei ideologii, unui partid sau unui lider. În loc să ne definim prin ceea ce gândim și facem, ajungem să ne identificăm prin „de-ai cui suntem”.
„Ce se întâmplă când urmărești doar să ți se confirme ceea ce ai deja, ceea ce știi deja, opinia pe care o ai deja, sau când mergi numai pe apartenență și identitate de grup? Se întâmplă că nu gândești critic și îți pierzi, la un moment dat, vederea panoramică. Nu înțelegi jumătate din lumea în care trăiești.”
Gândirea critică nu înseamnă a nu avea încredere în nimeni. Un scepticism exagerat poate conduce la teorii ale conspirației. Este necesar un echilibru între încredere și îndoială și deschiderea de a ne verifica chiar și ideile preferate.
România care gândește critic există deja
În ciuda situației dificile, Radu Atanasiu observă și motive de optimism. El menționează dezvoltarea programelor de dezbateri în licee, inițiativele care promovează gândirea critică și faptul că publicul devine mai greu de manipulat comparativ cu anii ’90 sau 2000. Tot mai mulți oameni, afirmă el, se retrag din conflictele absurde, pun întrebări și își asumă responsabilitatea pentru viața lor.
Această atitudine este asociată cu conceptul psihologic de „locus of control”: credința că alegerile personale pot influența evenimentele din viața noastră. Alternativa ar fi să atribuim totul norocului, ghinionului, dușmanilor sau politicienilor, renunțând astfel la controlul asupra propriei vieți.
„Dacă ai impresia că tot ceea ce ți se întâmplă vine de la noroc, ghinion, Mercur retrograd, dușmani sau politicieni, nu mai ai control asupra vieții tale. Ai o singură viață și ai dat frâiele altcuiva. Ia-ți frâiele înapoi, gândește cu capul tău și fă ceva cu viața ta.”
Școala ne învață să concurăm, nu să lucrăm împreună
Una dintre vulnerabilitățile societății provine, în opinia profesorului, din sistemul educațional. Acesta recompensează aproape exclusiv performanța individuală și îi învață pe copii să gestioneze foarte puțin conflictele, interesele divergente și proiectele comune.
„Noi nu știm din școală și din familie să gestionăm alți oameni care au interese divergente față de noi. În momentul în care ai interese divergente față de mine, ești un idiot, ești răuvoitor, îmi vrei răul. Nu. Eu vreau să iau lucrul acesta, îl vrei și tu; hai să vedem cum gestionăm situația. Suntem incapabili să gestionăm conflictul și lucrul în echipă, mai ales dacă oamenii din echipă au interese divergente.”
Copiii care învață de mici să colaboreze, să se certe și apoi să găsească soluții vor putea gestiona mai bine dezacordurile ca adulți. În absența acestui antrenament, explicația cea mai simplă rămâne adesea: celălalt este incompetent, răuvoitor sau „idiot”.
Ce ne ține întregi: relațiile, sensul și spațiul mental
Întrebat despre factorii care influențează cel mai mult starea de bine, Atanasiu menționează două aspecte: calitatea relațiilor și convingerea că ceea ce facem are sens. Relațiile sănătoase nu se formează însă de la sine; ele necesită eforturi constante, de la familie și prieteni, până la comunitatea în care trăim.
În fața provocărilor politice, războaielor, fluctuațiilor de prețuri sau deficitului, nu putem controla tot ce se întâmplă. Totuși, putem controla reacțiile noastre și modul în care ne folosim timpul și energia, pe care altfel le-am consuma în conflicte permanente.
„Poți să controlezi reacția ta la ceea ce nu depinde de tine. Trebuie să înțelegi ce depinde
Sursa articol: https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cum-supravietuim-radu-atanasiu-romania-a-ajuns-ca-intr-un-autobuz-incins-fara-aer-conditionat-de-ce-ne-sare-tandara-din-orice
Sursa foto: Inquam Photos
