Întrebarea asta pare simplă până când începi să o simți în stomac, ca pe o plecare adevărată. Clujul rămâne în oglinda retrovizoare, cafeaua încă îți ține minte buzele, iar în față e un drum lung, în diagonală, spre o Românie care se schimbă pe nesimțite din dealuri verzi în câmpie, apoi în apă, stuf și cer. Și, da, poți merge cu o mașină închiriată din Cluj până în Delta Dunării.
Spun asta cu o precauție calmă, nu cu entuziasm de reclamă. Se poate, dar e genul de călătorie în care detaliile mărunte devin mari dacă le ignori. Contractul, asigurarea, kilometrii incluși, rovinieta, locul unde lași mașina când se termină asfaltul. În Delta propriu zisă, mașina nu mai e personaj principal, devine o geantă lăsată la garderobă.
Da, poți, iar România chiar e făcută pentru drumuri lungi
Când spui Delta Dunării, de fapt spui o destinație care nu se lasă prinsă din prima. Nu e doar un punct pe hartă, e un fel de capăt de poveste, o porțiune de lume unde Dunărea se desface în brațe, se împarte, se risipește în lacuri și canale și apoi, într-un final, se dăruiește mării. Delta e și rezervație, și locuită, și strict protejată, și turistică, toate în același timp.
Din Cluj până la Tulcea ai, în linii mari, o zi de condus serios. Nu e drumul acela de trei ore, cu pauză de covrig și gata. Vorbim de multe ore, de sute de kilometri, de oboseală care se adună în umeri. Partea bună e că infrastructura principală a României e gândită tocmai pentru astfel de traversări, iar o mașină închiriată e, în principiu, făcută să fie dusă la drum, nu doar plimbată în oraș.
În același timp, trebuie să spui lucrurilor pe nume. Nu toate mașinile de închiriat sunt închiriate la fel, nu toate companiile au aceleași reguli, și nu toate drumurile din România se simt la fel în volan. Când te întrebi dacă ai voie cu mașina închiriată până în Deltă, întrebarea reală e dacă ai voie conform contractului, și dacă ești pregătit pentru distanță.
Ce înseamnă Delta pentru o mașină
Delta Dunării nu e un loc în care ajungi, parchezi și pleci pe jos pe o alee până la obiectiv. E un teritoriu fluid, cu localități în care se intră pe șosea, dar cu destinații care se ating doar pe apă. Tulcea e poarta cea mai cunoscută, un oraș port în care încă se simte ritmul Dunării, cu debarcadere, bărci, bagaje și o energie ușor grăbită.
Dacă ai în minte Sulina, Sfântu Gheorghe, Mila 23 sau Letea, trebuie să accepți din start că nu vei conduce până acolo. Mașina te duce până la un punct de plecare, apoi îți iei alt fel de transport, cu totul altă logică, cu altă viteză. E un mic exercițiu de modestie: îți lași controlul în port și te urci într-o barcă.
Aici apare primul lucru practic. Ai nevoie de un loc sigur unde să lași mașina, fie în Tulcea, fie în localități precum Murighiol sau Mahmudia, în funcție de traseul pe apă pe care îl ai în plan. Uneori e mai simplu să rămâi în Tulcea dacă e prima dată, fiindcă ai mai multe opțiuni de transport și, sincer, te simți mai puțin pierdut.
Închirierea: începe cu contractul, nu cu cheile
În teorie, o mașină închiriată în România poate fi folosită oriunde în țară, inclusiv pe distanțe mari. În practică, depinde de politica fiecărei firme și de tariful pe care îl alegi. Unele tarife includ kilometri nelimitați în interiorul țării, altele au limită zilnică, iar diferența asta se transformă rapid în bani, mai ales când te gândești că un drum Cluj, Deltă, Cluj trece lejer de o mie de kilometri.
Eu aș face un gest simplu înainte de orice: aș citi secțiunea despre kilometraj și despre aria permisă, chiar dacă îmi vine să o sar. Nu e partea romantică a călătoriei, dar e partea care te scutește de acel nod în gât când predai mașina. Dacă nu îți e clar, întrebi, pe loc, fără rușine. Întrebările astea sunt normale și, culmea, uneori chiar sunt apreciate.
Apoi vine partea cu asigurările și garanția. Majoritatea companiilor cer un depozit blocat pe card și au o formă de franșiză, adică suma pe care o suporți tu dacă se întâmplă ceva. E bine să știi dinainte cum arată acea sumă și ce acoperă exact asigurarea. Un drum lung înseamnă mai multă expunere la situații mărunte, o piatră pe parbriz, un cauciuc ciupit, o zgârietură în parcare.
În jurul Clujului ai destule opțiuni de preluare, din oraș sau din zonele din apropiere, iar uneori e mai ușor să iei mașina dintr-un punct periferic ca să eviți traficul din centru. Dacă ai de ales și vrei un punct de plecare liniștit, poți arunca un ochi și la inchirieri masini Floresti, mai ales dacă îți organizezi plecarea la ore când Clujul încă doarme.
Cât de lung e drumul, pe bune
Oamenii îți vor spune repede un număr, atât e, atât faci, dar adevărul e că drumul ăsta are mai multe fețe. Depinde de anotimp, depinde de trafic, depinde dacă prinzi un accident pe Valea Oltului sau un ambuteiaj pe centura unui oraș. Depinde și de tine, de cât poți conduce fără să te simți că te strângi pe interior.
Ca ordin de mărime, traseul rutier dintre Cluj și Tulcea e undeva în zona a șapte sute și ceva de kilometri. Asta înseamnă, de obicei, între nouă și unsprezece ore de condus, dacă pui și pauze decente, nu din acelea în care cobori la pompă doar ca să te convingi că încă exiști. Mie mi se pare un drum de împărțit, ori cu un al doilea șofer, ori cu o noapte de oprire pe traseu.
Din Cluj, ieși spre Turda și apoi alegi, în mare, între două idei. Una te duce spre Sibiu, apoi în jos, spre București și mai departe spre Dobrogea. Cealaltă te poate trece prin Brașov, în funcție de cum îți construiești traseul, dar tot ajungi să traversezi țara pe axa aceea încărcată, unde se adună mulți oameni în aceleași ore.
Nu spun asta ca să te descurajez. Spun doar ca să nu îți faci planuri care arată bine pe hârtie și se fac praf în realitate. Dacă pleci la 6 dimineața din Cluj, nu înseamnă automat că la 3 după amiaza bei o limonadă pe faleză în Tulcea. Uneori ajungi, alteori mai stai o oră într-un șir de mașini și înveți ce înseamnă răbdarea, la modul cel mai prozaic.
Alegerea mașinii: nu e despre statut, e despre cum vrei să te simți
Pentru drumul ăsta, nu ai nevoie de o mașină spectaculoasă. Ai nevoie de una care să fie stabilă, confortabilă și să nu te obosească. O compactă bună, cu aer condiționat funcțional și scaune care nu te pedepsesc după trei ore, poate fi mai importantă decât orice altă dotare.
Dacă știi că vei merge cu patru oameni și bagaje, atunci un break sau un SUV mic îți poate salva nervii. Nu pentru că sună bine, ci pentru că spațiul e un fel de liniște. Când nu te lupți cu trolerele, conduci mai relaxat, iar relaxarea asta contează pe un drum atât de lung.
Aș fi atentă și la consum. Dobrogea te prinde cu porțiuni lungi de șosea, vânt, uneori căldură serioasă, și dacă mașina e mare și grea, o simți la pompă. Nu e un capăt de lume, dar e genul de detaliu care îți schimbă bugetul fără să îți dai seama. Iar când ai ajuns în Deltă, ultimul lucru pe care vrei să îl faci e să calculezi nervos bonuri de carburant.
Rovinieta și detaliile care par mici până când nu mai sunt
În România, drumurile naționale și autostrăzile sunt acoperite de sistemul de rovinietă. Cu o mașină închiriată, de multe ori rovinieta e deja plătită, dar nu îți recomand să presupui asta. Îți recomand să întrebi direct la preluare și să ceri confirmare, pentru că, în final, tu ești la volan.
Mai e și ideea de verificare. Dacă ai numărul de înmatriculare și seria de șasiu, poți verifica valabilitatea rovinietei, iar asta îți poate lua două minute, dar îți poate salva ziua. Știu, sună ca un sfat de părinte, dar și părinții au dreptate uneori, chiar când nu vrem să recunoaștem.
Pe lângă rovinietă, ai combustibilul, politica de predare, eventualele taxe pentru șofer suplimentar și orele de predare. Un drum spre Deltă are un fel de a se lungi, mai ales dacă prinzi ploaie sau oboseală. Dacă ai o oră fixă de returnare, e bine să o simți ca pe un reper, nu ca pe o ghilotină.
Unde lași mașina când începe Delta
Tulcea rămâne, pentru mulți, cea mai simplă alegere. Ajungi, îți găsești un loc de parcare, te organizezi pentru barcă și, brusc, ritmul se schimbă. În Tulcea găsești parcări publice, parcări private și, dacă ai cazare, uneori și parcare la pensiune sau hotel. Diferențele sunt, de obicei, în siguranță și în cât de aproape ești de debarcader.
Murighiol și Mahmudia sunt alternativele acelea care par mai intime. Dacă ai cazare în zona sudică a Deltei sau dacă vrei să ajungi mai repede pe apă spre Sfântu Gheorghe, traseele de plecare de acolo pot fi mai scurte. Și, sincer, îți dau senzația că ai intrat în altă lume mai repede, fiindcă de la șosea la apă e doar un pas.
În orice variantă, eu aș face un lucru înainte să mă urc în barcă. Aș fotografia mașina din toate unghiurile, la lumina zilei, nu pe întuneric, pe fugă. Nu pentru că sunt paranoică, ci pentru că e o rutină simplă care te protejează. E același gen de grijă pe care o ai când îți pui pașaportul într-un buzunar sigur, nu pentru că te aștepți la rău, ci pentru că vrei să fii liniștit.
Permisele din Deltă: un prag pe care mulți îl află prea târziu
Delta Dunării e o rezervație biosferică, iar accesul turistic e reglementat. Asta înseamnă că, în anumite situații, ai nevoie de permis de acces pentru turiști și, dacă intri cu autovehiculul în perimetrul rezervației, de permis auto. Nu e complicat, dar e un pas care se pierde ușor în febra plecării.
Știu oameni care au ajuns în zonă, au urcat în barcă și abia apoi au auzit de permise. Uneori se rezolvă rapid, alteori te plimbi cu grija că ai ratat ceva. Cel mai bine e să verifici înainte ce îți trebuie pentru traseul tău exact, mai ales dacă intri pe drumuri care te duc prin localități din perimetru.
Partea bună e că sistemele online au simplificat mult lucrurile. Îți iei permisul, plătești, primești confirmarea și gata, îți vezi de vacanță. Partea și mai bună e că, odată ce ai făcut asta, te poți întoarce la partea frumoasă, la apă și lumină și stuf.
Cum îți planifici drumul ca să nu ajungi frânt
Când mă gândesc la un drum lung, îmi place să îl văd ca pe o serie de segmente, nu ca pe o singură linie interminabilă. Segmentul de dimineață e diferit de cel de după prânz. Dimineața ești mai alert, ai răbdare, încă mai ai chef de muzică și glume. După prânz, corpul începe să ceară alt ritm, iar concentrarea se negociază.
Opririle, dacă le faci bine, sunt parte din drum, nu o pierdere de timp. Nu vorbesc de opriri în care doar alimentezi și pleci. Vorbesc de zece minute în care te întinzi, bei apă, îți lași ochii să se odihnească. Îți jur, zece minute pot schimba complet felul în care conduci în următoarea oră.
Dacă ai posibilitatea să împarți drumul în două zile, e o opțiune pe care eu o iau în serios. O noapte de somn într-un oraș de pe traseu îți dă nu doar energie, ci și un fel de sentiment că nu ai alergat după vacanță. Ai trăit drumul până la ea, ai lăsat povestea să se întâmple.
Siguranță și bun-simț pe traseu
România e frumoasă, dar și imprevizibilă în trafic. Ai șoferi calmi, ai șoferi grăbiți, ai porțiuni de drum excelente și porțiuni care te fac să îți muți cafeaua din suport în mâna dreaptă, ca să nu sară. Cu o mașină închiriată, tentația e să conduci mai defensiv, și sincer, e o tentație bună.
În parcări, mai ales când ești obosit, apare riscul micilor greșeli. Un loc strâmt, o bordură pe care nu o vezi, o oglindă care se apropie prea mult de un stâlp. Dacă ai timp, parchează mai departe și mergi pe jos cinci minute. E o investiție mică pentru o minte mai liniștită.
Și încă ceva, poate cel mai simplu. Nu pleca la drum lung cu orgoliul de a demonstra că tu reziști. Dacă simți că îți cade pleoapa, te oprești. Dacă simți că te enervează tot, te oprești. Oboseala și iritarea sunt frați, iar când urcă amândoi la volan, nu iese nimic bun.
Ce se întâmplă dacă vrei să predai mașina în alt oraș
Unii oameni vor să ajungă în Deltă și apoi să continue spre litoral, sau să se întoarcă acasă pe alt traseu, sau pur și simplu să predea mașina în Constanța sau București. Se poate, dar intră în categoria de închiriere cu predare într-o altă locație. Asta vine, de regulă, cu o taxă suplimentară și cu condiția ca firma să aibă puncte în ambele locuri.
E genul de detaliu care trebuie discutat înainte, nu la final, când ai deja nisip în bagaj și o barcă în amintiri. Uneori merită, alteori e mai simplu să păstrezi mașina și să te întorci cu ea. Aici depinde mult de timpul tău, de buget și de felul în care îți place să închizi un drum. Unii oameni vor cerc, alții vor linie.
Delta ca lecție de ritm
Când ajungi în Deltă, se întâmplă ceva în interior, chiar dacă nu ai cuvinte pentru asta. Zgomotul se reduce. Telefonul începe să pară mai puțin urgent. Auzul tău se prinde de lucruri mici, o pasăre, o lopată în apă, un vânt care mișcă stuful ca pe un păr lung.
Poate de aceea întrebarea despre mașină e, în același timp, foarte practică și ușor amuzantă. Pentru că mașina e despre control, despre program, despre șosea. Delta e despre a lăsa lucrurile să curgă, la propriu. Ajungi acolo ca șofer și pleci de acolo, de multe ori, ca un om mai răbdător.
Nu e magie, e doar natură și distanță și un pic de efort. Dar e genul de combinație care te scoate din obișnuințe. Și dacă îți place să călătorești cu adevărat, nu doar să bifezi locuri, Delta îți răspunde frumos la încercarea asta.
Un mic scenariu, ca să vezi cum se leagă
Imaginează-ți că pleci din Cluj într-o dimineață de vineri. Conduci câteva ore bune, faci pauze, ajungi seara în zona Bucureștiului sau mai departe, depinde cum te simți. Dormi, mănânci ceva simplu, nu mare lucru, și te culci devreme.
Sâmbătă dimineața, pornești spre Tulcea. Drumul se schimbă, peisajul se aplatizează, lumina devine altfel, mai deschisă, mai sudică. În Tulcea ajungi înainte de prânz, îți lași mașina, îți iei bagajul ușor și te îmbarci. Într-o oră, poate două, ești în cu totul altă geometrie.
Duminică o petreci pe apă, fără grabă. Poate faci o excursie scurtă, poate stai la o masă cu pește proaspăt și te uiți la oameni care par că au tot timpul din lume. Luni dimineața, dacă ai noroc, prinzi un răsărit care îți intră în minte ca o fotografie foarte curată.
Apoi începe întoarcerea, și aici e partea în care îți prinde bine să nu te minți. Îți lași o zi pentru drum, sau chiar două, în funcție de cum îți place să conduci. Predai mașina cu același calm cu care ai luat-o, cu aceleași fotografii, cu aceeași atenție la detalii. Și pleci acasă cu senzația aceea ciudată și bună că ai străbătut țara, nu doar ai traversat-o.
Ce faci dacă drumul te prinde cu o problemă
Un drum lung îți oferă libertate, dar îți cere și un plan de avarie, nu ceva dramatic, doar minimul de bun-simț. La închiriere, întreabă cum funcționează asistența rutieră, în ce interval e disponibilă și ce se consideră incident acoperit.
Unele companii te ajută rapid cu platformă, altele îți cer să suni întâi la un număr dedicat și să nu iei decizii pe cont propriu. Când știi dinainte pașii, panica scade, iar panica e cel mai prost copilot.
În România, îți poate sări o piatră în parbriz pe o porțiune unde lucrează cineva la drum sau unde ai intrat în spatele unui camion. Nu e tragedie, dar e o situație care se poate transforma în discuții dacă nu e documentată. Eu aș nota imediat ora și locul aproximativ, aș face o fotografie și aș anunța compania când am semnal și mintea limpede. E mult mai ușor să rezolvi lucrurile când ești transparent, nu când ajungi la predare cu speranța că nu se vede.
O altă poveste des întâlnită e roata, mai ales dacă prinzi gropi sau borduri luate prea strâns. Verifică din start dacă ai roată de rezervă, kit de pană sau doar un compresor și o spumă care promite marea cu sarea. Nu e un detaliu de manual, e diferența dintre o pauză de douăzeci de minute și o zi stricată. Și, sincer, pe drumul spre Deltă chiar vrei să îți păstrezi energia pentru apă, nu pentru marginea șoselei.
Drumuri, viteză și acea oboseală care apare pe tăcute
Pe autostradă, tentația e să îți fixezi un ritm și să îl ții, ca un metronom. Problema e că monotonia obosește uneori mai tare decât serpentinele. Dacă simți că nu mai reții ultimele cinci minute de drum, ia o pauză, chiar dacă nu ai nevoie de benzină. Creierul are uneori o manieră elegantă de a-ți spune că a ajuns la limită.
Când intri în Dobrogea, ai porțiuni de câmpie care par infinite, cu cer mare și vânt. Vântul ăsta, în anumite zile, poate să îți împingă mașina ușor lateral, mai ales dacă ai o mașină mai înaltă. Nu e ceva de speriat, doar ceva de anticipat, cu ambele mâini pe volan și cu o doză de calm. E genul de situație în care agresivitatea nu te ajută, iar viteza nu te face mai deștept.
Îmi place să îmi amintesc că nu plec într-o cursă, plec într-o călătorie. Pare o diferență de cuvinte, dar se simte în felul în care depășești, în felul în care frânezi, în felul în care respiri. Dacă pleci cu încăpățânarea că trebuie să ajungi la o oră fixă, ajungi, poate, dar ajungi golit. Dacă pleci cu un interval, ajungi cu tine întreg.
Când e cel mai bine să pleci din Cluj
Dacă vrei un drum mai prietenos, plecarea devreme ajută, dar nu orice devreme. Plecatul la patru dimineața sună eroic și apoi te lovește pe la zece, când corpul își amintește că ar fi dormit, de fapt. Un echilibru bun e să pornești la o oră la care orașul nu e blocat, dar tu ești deja treaz și funcțional. Eu aș prefera o dimineață în care îmi beau cafeaua în liniște și plec fără să alerg.
Vara, Delta atrage multă lume, iar asta se simte și pe șosea, și în port. Dacă prinzi un weekend de iulie, te poți trezi că parcarea din Tulcea se umple repede și că bărcile au programări stricte. Primăvara și începutul toamnei sunt mai blânde, mai ales dacă îți plac păsările și nu vrei căldură apăsătoare. Iarna, Delta are un fel de frumusețe aspră, dar pentru prima vizită mulți aleg totuși un sezon mai prietenos.
Pe ploaie, drumul poate deveni mai lung cu o oră sau două fără să îți dai seama. Nu e doar aderența, e și faptul că toți conduc mai precaut și se creează aglomerație în locuri neașteptate. Dacă ai flexibilitate, urmărește prognoza și alege o zi de plecare în care nu te lupți cu vremea. E un mic cadou pe care ți-l faci singur.
Opriri care merită, fără să îți transforme drumul în tur ghidat
E tentant să spui că te oprești doar când trebuie, dar opririle bune pot fi și parte din plăcerea drumului. Uneori, o pauză într-un loc curat, cu o cafea decentă și un sandviș simplu, poate să îți schimbe complet tonul zilei. Alteori, o oprire de zece minute într-un parc mic, la marginea unui oraș, îți scoate din corp acel tremur de stat prea mult pe scaun. Nu trebuie să faci din asta un plan rigid, doar să îți lași loc pentru un mic respiro.
Dacă alegi să dormi pe traseu, încearcă să faci asta înainte să fii epuizat. E o diferență între a ajunge la cazare și a cădea din tine, și a ajunge cu suficientă energie cât să mănânci, să te speli pe față și să te culci fără să simți că ai supraviețuit. Călătoria spre Deltă nu ar trebui să fie un test de rezistență. Ar trebui să fie un drum spre o vacanță.
Închiriere cu doi șoferi: o mică negociere a orgoliului
Dacă ai cu cine împărți condusul, fă-o. E genul de decizie matură care nu se vede în fotografii, dar se vede în starea ta când ajungi. În contract, șoferul suplimentar se adaugă de obicei formal, iar asta contează, pentru că în caz de incident lucrurile devin mai clare. Nu e doar o chestiune de confort, e și o chestiune de reguli.
Împărțirea condusului cere și un fel de conversație sinceră. Cine conduce dimineața, cine după prânz, cine se simte bine pe autostradă, cine preferă porțiunile de noapte. Nu e o rușine să spui că te obosește un anumit tip de drum. E mai bine să spui și să organizezi decât să taci și să conduci cu nervi.
Când mergi cu copii
Cu copii în mașină, drumul se schimbă din temelii. Pauzele nu mai sunt opționale, devin parte din program, iar răbdarea se consumă altfel. Eu aș pleca cu gustări simple și apă la îndemână, nu ca să îi răsfeți, ci ca să nu ajungi în situația aceea clasică în care toată lumea e flămândă în același minut. Și aș păstra un spațiu de joacă mic, ceva care nu implică ecranul nonstop, ca să nu ajungi în Deltă cu ochii roșii și capul greu.
Și încă un detaliu practic: scaunul de copil. Dacă ai nevoie, rezervă-l din timp și verifică dacă e potrivit vârstei și greutății, nu doar dacă există. Un scaun montat prost e mai rău decât unul care lipsește, fiindcă îți dă o falsă siguranță. Nu e un subiect simpatic, dar pe drumuri lungi, siguranța e parte din liniște.
Ultimii kilometri: când simți că ești aproape și totuși mai ai
Pe final, după ce treci de zonele mari, apare un fel de nerăbdare. În capul tău deja ești în Deltă, dar pe șosea încă ai zeci de kilometri. Aici se fac cele mai multe greșeli, pentru că oamenii devin grăbiți și atenția scade. Dacă îți aduci aminte de un singur lucru, adu-ți aminte de asta: ultimii kilometri cer aceeași prezență ca primii.
În Tulcea, dacă ajungi seara, nu te certa cu orașul. Caută o parcare sigură, fă-ți check-in-ul, mănâncă ceva și dormi. Barca de dimineață se simte altfel când ai dormit bine, iar Delta are un fel de a se deschide mai frumos pentru oamenii odihniți. Sună banal, dar e unul dintre acele adevăruri care se confirmă iar și iar.
Cum intri în Delta cu respect, nu doar cu entuziasm
Delta nu e un parc de distracții, chiar dacă poate fi distractivă. E un teritoriu viu și fragil, cu zone strict protejate și cu reguli tocmai ca să rămână vie. Aici, turismul bun e turismul care nu lasă urme, nu pentru că ești perfect, ci pentru că îți pasă. Îți iei permisul dacă ai nevoie, mergi pe trasee aprobate, nu te aventurezi în locuri unde ți se spune clar că nu e voie.
Și e și o dimensiune umană. În Deltă trăiesc oameni, unii din familii de pescari, unii din comunități vechi, unii care își duc viața într-un ritm diferit de al orașelor mari. Când ajungi acolo, nu ești doar turist, ești oaspete. Felul în care vorbești cu oamenii, felul în care negociezi, felul în care lași loc de bună ziua contează, chiar dacă nu îți dai seama pe moment.
Un scurt popas în povestea Deltei
Delta Dunării e un loc care a fost numit, pe bună dreptate, una dintre cele mai bine păstrate delte din Europa. În ea trăiesc sute de specii de păsări și zeci de specii de pești de apă dulce, iar bogăția asta nu e un decor, e o realitate care respiră în fiecare canal și lac. Poate tocmai de aceea, când te uiți la ea, simți că nu e doar un loc de vizitat, e un loc de protejat.
Uneori, când stai pe o punte și vezi păsările deasupra stufului, îți amintești cât de mică e graba noastră. Noi ne agităm pentru ore, iar Delta lucrează în sezoane, în migrații, în ape care cresc și scad. Drumul cu mașina până aici e o trecere prin toată România, dar drumul interior e o trecere prin tine. Pare mare spus așa, dar e, de fapt, foarte simplu când îl trăiești.
Răspunsul, spus simplu
Da, poți merge cu mașina închiriată din Cluj până în Delta Dunării. Cheia e să tratezi drumul ca pe un proiect mic, cu reguli clare, nu ca pe un impuls de moment. Verifici contractul, kilometrii, asigurarea, rovinieta, locul de parcare, permisele, și abia apoi te lași să visezi la pelicani.
Dacă faci asta, călătoria devine surprinzător de simplă. Nu ușoară, fiindcă e lungă, dar simplă. Și, într-un fel, exact asta îți dă libertate: să știi că ai pus ordine în partea practică, ca să te poți bucura cu adevărat de partea vie. Delta îți întoarce bucuria asta, de obicei, în tăcere, cu apă și lumină.
